Vreau ca tu să ma iei mai aproape Și vreau să punem vorba de-o parte Și vreau să fim pentru o secundă doar noi doi (mhm) Eu vreau să mă porți peste ape prin valuri Să pășim peste toate, și vreau Să rămânem pe veci numai noi doi Mesajele-s degeaba și n-au niciun folos Când nu ești lângă mine, ce-mi scrii citesc pe dos Liniștea urlă tare de tot Inima îmi spune: "De azi nu mai pot" Nici muzica tare n-ajută deloc, tu nu știi (u-u) Timpul rămâne blocat într-un loc Și inima-mi spune că azi nu mai pot Când liniștea îmi urlă, încă aștept să te întorci ♪ Nu vreau să mai adorm iar fără tine, tu știi Locul tău e lângă mine Nu pot, nu te simt și nu mai vreau să mă mai mint Doar sper să te vad din nou venind Vreau să aduci clipa mai aproape când tu îmi spui Că nimic nu ne desparte, și vreau Să fim iar o secundă doar noi doi (u-u) Liniștea urlă tare de tot Inima îmi spune: "De azi nu mai pot" Nici muzica tare n-ajută deloc, tu nu știi (u-u) Timpul rămâne blocat într-un loc Și inima-mi spune că azi nu mai pot Când liniștea îmi urlă, încă aștept să te întorci Ți-aduci aminte atunci când noi Ne țineam de mână în vânt și-n ploi? Chiar și azi îmi amintesc Primul al tău: "Te iubesc" Liniștea urlă tare de tot Inima îmi spune: "De azi nu mai pot" Nici muzica tare n-ajută deloc, tu nu știi Timpul rămâne blocat într-un loc Și inima-mi spune că azi nu mai pot Când liniștea îmi urlă, încă aștept să te întorci