Kishore Kumar Hits

Siropmov - Solo şarkı sözleri

Sanatçı: Siropmov

albüm: MENIT


Nu mai înțeleg deloc
Ne mișcăm sau stăm pe loc
Ne mișcăm sau stăm pe loc
Nu mai înțeleg deloc
Ne mișcăm sau stăm pe loc
Ne mișcăm sau stăm pe loc
Și zile cu soare
Fără urme de ploaie
Doar lacrimi pe fața ta
N-ai nicio dreptate
În cele întâmplate
Dar, oricum
Nu sunt cel care îți va fi acolo
Am decis, mi-e mai bine solo
Nu pot să mai rămân aici așa
Las deoparte și alcoolul
Încerc să îmi reglez somnul
M-ai cunoscut, îmi știi soiul
Nu sunt cel care îți va fi acolo
Am decis, mi-e mai bine solo
Nu pot să mai rămân aici așa
Las deoparte și alcoolul
Încerc să îmi reglez somnul
M-ai cunoscut, îmi știi soiul
De câte ori am încercat să mă repar
Am simțit că dispar
Am simțit un gust amar
Nu sunt un obiect să mă pot lipi la loc
Sunt doar un om care a trecut prin foc cu sufletul mort
Aici în iad zic că nu mai au loc deloc
D-asta iau pastilele astea drept antidot
Oricum nu o să fiu acolo
Când o să vezi că ești solo
Noaptea târziu la ora două
N-am putut să fiu o stâncă
Când îngerii au vrut să plângă
Am plâns și eu cu ei pe lângă
Aș vrea un minut din tot ce mi-ai promis tu
Unde îți ascunzi zâmbetul acum
Nu sunt cel care îți va fi acolo
Am decis, mi-e mai bine solo
Nu pot să mai rămân aici așa
Las deoparte și alcoolul
Încerc să îmi reglez somnul
M-ai cunoscut, îmi știi soiul

Поcмотреть все песни артиста

Sanatçının diğer albümleri

Benzer Sanatçılar