Ploile reci ale toamnei Curg acum cu mâhnire Ca un Styx Încremenit de jale. Charon şi vâslele-i tremură Şi luntrea nu vrea să o mişte Să nu-ţi dea, şoim, Spre-adânc liberă cale. Vin şi eu acum Pe tristul tău drum Spre mâhnitul tărâm, Aşteaptă-mă dincolo de moarte Furtuni ar vrea să te-ntoarcă Din drumul tău cernit Iar munţi cu drag s-ar pune Zăgaz în calea ta Ştiind că zadarnic e totul Dar nevrând să nu te mai vadă Chiar timpul piedică morţii S-ar pune dac-ar putea Năframe n-au fluturat Şi nimeni n-a zis rămas-bun Săruturi de-adio Pe frunte n-au zăbovit Doar o umbră ce-nvăluie toamna A sădit în inimi frig Şi pe drumul către neguri Ai pornit.