Încerci să-ți faci loc iarăși printre noi, să faci din flori, strigoi Să lași copaci să strige goi. Vrei iar să-mi umpli cerul de noroi? S-aduci ploi din sori, s-aduci ninsori din ploi, să faci apoi Nopți din zori și zări de sloi. Tu vrei pământu' să-mi despoi? Vrei umbra să-mi jupoi, ai tăi moroi o să îmi strivească ceasul Vor lumina să-mi sugrume. Tu de ce-i lași să-mi otrăvească glasul? M-acoperă hărmălaia ta ruginită. Ziua închide ochii, e grăbită Țipă vântul, rage cerul, urlă marea, mocirla-i fericită Se-neacă-n volburi și vadul, viforu' învie vacarmul din garduri Valea e-n vrie, cântă ca bardul. Vezi moartea în vie, viu e doar bradul Că iadul ăsta alb ne-acoperă morții, lași focul să pâlpâie la marginea bolții E timpul s-ascută soarele colții, s-ascundă tăișul-n oglinzile bălții E trist Dumnezeu, suspină în ropote. Cerul cu cearcăne plânge în hohote Lacrimile Lui odată doar șopote-s bulgări de plumb ce bat ca în clopote Ai păcălit apa, pozează-n statui. Mi-ai gonit aripile, zboară hai hui În geamul de flori bat crengile șui. Mi-e dor de cuptor, de culorile lui...