Divorţul e în creştere.
Creşele, pline de copii ca măceşele.
Parinţii sunt tufe cu spini
Din rădacini sunt măracini
Fara tulpini
Socialmente vorbind
Despre familie şi cum se resimt, copiii
Care cresc acum având modele repere rele
Cu pacate grele, cu educaţie
Lumească firească, lipsită de dragoste bisericească
Fără înclinaţie duhovninească
Şi-o viaţă stabilă religioasă
Un copil poa' să crească de-a dreptul nebun
Percepând libertatea când n-are stăpan
Că-n suflet se formeaza păgân
Un viitor trădător de român oricum.
Când oamenii o să uite de sensibilitatea famililor lor
Repezindu-se cu pumni şi picioare asupra soţiilor,
Vor lăsa din plin pete de venin pe cerul senin al copiilor lor
Torturându-le sufletele cu răni adânci ce undeva-n viitor dor.
Dă-mi un glonţ direct în ţestos
În clipa în care n-am să mai recunosc
Că-s extrem de norocos să am părinţi ce m-au crescut perfect sănătos
Departe de influenţa bestică
Şi mai ales de violenţa domestică
Ce, strâmbă-n neştire oameni-n gândire, simţire, vorbire şi gestică.
Până am rătăcit, sărăcind cu totul
Şi-am sfârşit amăgit implicit norodul
Mergeam să recit fericit prohodul
Dar uit sentimentul că vine momentul
Când sar din manuale localuri penale
Sar din sandale scandaluri nasoale
Când rap, depravare, tentaţii carnale
Vin toate-n rafale şi-s fatale.
Loveşti copilul cu palme, cuvinte, le simte
Părinte, ia aminte, ce seminţe-i pui în minte
Că răul se prinde, se transmite
Şi depinde de tine să-l înveţi de bine,
Să-l ocroteşti, să-l îngrijeşti
Hai arată-i ce înseamnă căldura umană, natura mamă
Că ura destramă
Şi nu vrei înc-o legumă în zeama, să crească-n teama
Vrei o persoana, cu coloană vertebrală
Ce iubeşti şi acceptă frăţeşte ce-l înconjoară.
Ţară, ţară, vrem ostaşi, cu credinţă-n suflet ca de Paşti
Că tiranii maniaci dezbină poporul
Dar copiii noştri, ei sunt viitorul.