Ey Vhig, this shit hard
Deyu on the beat
Yeah, poze, forme, crimă, nu-mi pasă de opinie, ah
Foste sună, țipă, gata tragem linie, ah
Punem codeină, iau 10 la chimie, ah
Tovarășii vin, bă, anturaj, familie, ah
Până în Egipt mă duc să văd piramidele
Faraonii, sarcofagu', poze cu cămilele
Facem mulți bani cu toți, umplem farfuriile
Singur i-am făcut mai lowkey, îmi permit s-am fițele
A-A-Am planu, gata să fac banu
Câteva mii pe luna și încă n-am dat bacu'
Ce substanțe pun în Fanta, mă ia cu ficatu'
A ta-i la mine, mă așteaptă, îmi pregătește patu'
Brățările Cartier, e boujee, îmi face capu'
I-o dau la ocazie, omoare, criminalu'
Intră în sistem, nu merg, sunt lent, cred
Corect, îmi iese perfect, ce crezi, evident că
Banii singur i-am făcut mai lowkey
Îmi rup capu-n studio în timpu' nopții
Toți de patru zile, la concerte numai monștrii
Party în vilă, frații pe ritm, ne mișcăm toți zombie
Obțin ce vreau mai mereu, ajung că Rick și Morty
Suntem mulți pe la hotel, facem ture prin lobby
Aur galben, vreau mai mult, kilogramele Kobe
Schimb vremea, vine furtuna, controlez ca Odin (Yeah)
O noapte nu se repetă, devine o problemă (Devine o problemă, yeah, yeah)
Banii pot să îi fac singur, chiar nu am nevoie de label (N-am nevoie de label, yeah, yeah)
Că sunt moneymaker, artist sunt mai mult decât un rapper
Mă ridic mă simt ca Undertaker, după bani sunt obsedat de paper
După plată o fugăresc ca Jason
Poze, forme, crimă, nu-mi pasă de opinie, ah
Foste sună, țipă, gata tragem linie, ah
Punem codeină, iau 10 la chimie, ah
Tovarășii vin, bă, anturaj, familie, ah
Până în Egipt mă duc să văd piramidele
Faraonii, sarcofagu', poze cu cămilele
Facem mulți bani cu toți, umplem farfuriile
Singur i-am făcut mai lowkey, îmi permit s-am fițele
Поcмотреть все песни артиста