Roua n-mărmureşte N-uimirea ce se zăreşte De după miez de cer De după adînc de lume Copacii drumul umbrele întind Agaţă cărarea, cea fără de-ntoarcere Şi-napoi cufundă miezul pădurii Cerul senin se-nclină Se-nchină, pămîntul cînd răsare Se-ncovoaie Dureros spiritul se-nchide Al timpului făgaş se scurge Pe stînca veşniciei Unde ochi nu vede Şi minte nu pătrunde Îndoit, şi astfel întreg Strîmb, şi astfel drept Gol, şi astfel plin Umbra ca să treacă Prin rouă şi ceaţă Sensul se dezgheaţă Făptuind nefăptuirea Împlinitul prin nefăptuire se-mplineşte