Cînd zorile se varsă În faţă-mi se întinde zarea Un fir de cer văzduhul Un soi de nor mie starea Soarele-i spin, spinu-i destin Sădesc un pom, din ram de soare roditoare Soare sur mă luminează Soare sec mă îngălbeneşte Lume nelumită, de dor pustiită Nor de dor în om de pom Cer mister, mister din ochi de cer Ce prin pământ se cern Văile şi apele, munţii şi pădurile Mister de-adînc de cer Din cer, trei rădăcini răsar din nori, coboară Şi în pămînt, trei crengi se-mpămîntenesc Şi atunci... ce-a fost Din cer mândru, lucios Om mare, vânjos Arbore întors, pe dos Din firul luminii prins-a rădăcină Om şi arbore ales, pe-o cădere lină Semne, tălmăciri, s-aprind de înţeles Foc de rouă, fulger din spini Cu limbă de moarte Pe-o culme de nor Înarborat mă-ntorc Şi Om şi Pom