Uite niște cuvinte pe foi Nu știu dacă te-aduc înapoi Dar e tot ce-mi doresc pentru noi Pentru noi Uite tot ce-am trăit într-o stea E albastră ca inima mea Când ți-e dor, poți să mă chemi prin ea Și să mă ții în brațe, așa cum mi-ai promis Când două inimi bat pentru același vis Mai stai puțin Mai stai să ne iubim Și nu-mi ajunge doar c-avem același cer Nu îmi ajunge dorul, nu e prea mult ce-ți cer Mai stai puțin Mai vreau să ne iubim Știi, nu e ușor Să te-aștept nu e drept Tu ești golul din piept Și nu e corect Să mă înveți să iubesc și să pleci Și nu-mi ajunge doar c-avem același cer Nu îmi ajunge dorul, nu e prea mult ce-ți cer Mai stai puțin Mai vreau să ne iubim Până îmbătrânim Uite niște amintiri care dor Ne-am pierdut poate mult prea ușor Timpul zboară nor după nor Cerul nostru e dulce amărui Dar ce simțim nu se întâmplă oricui Dacă vii, spune-mi că o să rămâi Și să mă ții în brațe, așa cum mi-ai promis Când două inimi bat pentru același vis Mai stai puțin Mai stai să ne iubim Și nu-mi ajunge doar c-avem același cer Nu îmi ajunge dorul, nu e prea mult ce-ți cer Mai stai puțin Mai vreau să ne iubim Știi, nu e ușor Să te-aștept nu e drept Tu ești golul din piept Și nu e corect Să mă înveți să iubesc și să pleci Și nu-mi ajunge doar c-avem același cer Nu îmi ajunge dorul, nu e prea mult ce-ți cer Mai stai puțin Mai vreau să ne iubim Până îmbătrânim Până îmbătrânim Până îmbătrânim