Respect the architect
Sunt băiatul care rumegă sandwich-uri la școală,
Singur pe bancă, o pauză întreagă până intră în clasă,
E o conspirație coaie, nu mai sunt la moda
Sunt ca un dealer căruia nu-i mai sună telefonul
Am atâtea amintiri de care vreau să scap
Atâtea seri de nebunie în care mi-am făcut de cap
Ca să pot să pun capu pe patu meu tare s-adorm
Unde crezi c-o să te-ntorci când n-o să te mai suporţi
Da' acum tre' să muncești n-o să mai poți să minți
O să dai vina pe părinti, dar la sfârșitul zilei simți
Vina și regretul generate de rușine și pretexte
Vreau să fiu sărac lipit, dar liniștit
Vreau să spun tot ce simt și o să mă schimb
Vreau să uit de toți cei cunoscuți
Vreau să îți explic ca să mă asculți
Aș vrea să scriu o carte și să pun o bombă
Aș vrea să nu mă placi și să intri în vorbă
Vreau să pot munci ca să nu fur
Vreau să nu fiu liber de Crăciun
Aș vrea să fiu român doar în ochii tăi
Pentru că fostu' meu patron știa că frații mei sunt răi
Vreau să nu mai petrec o secundă în arest,
Dar o să omor primul francez care mă mai privește cu dispreț
Vreau să pot să cred că o să reușesc
Vreau să nu înghit minciuni ca să nu mă înec
M-am agățat prea mult de vorbe
Am avut probleme și impresia că timpul o să poa' să le rezolve
Vorbești cu Dumnezeu înseamnă că ești credincios
Da' dacă îți răspunde, ești nebun dă-te-n sloboz, nu?
Toți copii ăștia înțeleg fix pula
Sunt făcut să vă conduc, să vă distrug,
Dar nu vreau niciuna...