30 de sicrie
Și pe sicrie o sticlă cu rom
Fascinat de lumea de dincolo, revin din morți
Bucuros că am ocazia să v-o recomand la toți
Că-n sloboz m-am plictisit, și-n ceea ce mă privește
Citesc în ochii tuturor acel: "Doamne ferește"
Da, el încearcă să îmi găsească partea isterică
Atunci când sunt trezit de clopotele trase în biserică
"Să pice raiul pe pământ" strig până îmi crapă capul
"Nu mă faceți să urc la voi, bă că vă ia dracu'"
Acum pe bune, acest lucru are părți bune
Deci cine îmi poate spune că nu se pot face glume
Cum să nu fie femeile curve?
Întreb încă o dată
Când ne închinăm cu toții aceluiași tată
Bă, las-o moartă, semnalează durerea
De când plăcerea pe care o ai tu nu ți-o simte muierea
Fă ca mine, alege ultima strâmbă din mii de ființe
Și spune la toți că îți place modul în care scuipă semințe
Figurând pe lista neagră a femeilor
Lansez sub formă de mesaj pe vibrator
Un strigăt de ajutor
Sunt în chinuri groaznice, oh nu să nu-mi faceți rău
Că sunt așa de inofensiv încât o să vă pară rău
Prezentând partea mea sensibilă mă uit pe cer
Să nu mă strângă de gât vreo mână divină extensibilă
Plus că la multe expresii biblice mă pierd
Dacă acolo sus mă iubește cineva
Ce ar trebui să cred?
Rai sau iad, rău sau bun
Iarbă sau tutun, fericit sau român
Sclav sau stăpân, geniu sau nebun
Când toți tac sau spun
Bine ai venit sau rămas bun
Rai sau iad, rău sau bun
Iarbă sau tutun, fericit sau român
Scalv sau stăpân, geniu sau nebun
Când toți tac sau spun
Bine ai venit sau rămas bun
Te uită toți în trei zile dacă dai în primire
Ia meditații de supraviețuire, ca ultima știre
Sunt plin de falsă compătimire
Sunt zero la capitolul conviețuire
N-am încredere în oameni
Și n-am trecut, am doar prezent
În pielea mea mă simt excelent
Frecvent, distrug vise în mod evident
E selectie naturală într-un mediu sintetic
Iar eu, care nu cred ce vor alții, sunt denumit eretic
Tehnic, mă închid ermetic în mine calculând erorile
Și mă doare în pulă unde vă ascundeți voi comorile
Veștile bune vin mereu târziu
S-ar putea să nu te mai găsească viu
Și știu că dacă viața te ia la mișto
Tre' să-ți faci rezervare din timp la
Www cimitir punct ro
Printre prietenii mei nu sunt români fericiti
Sau au bani prea mulți și sunt plictisiți
Sau sunt faliți
Să știi că dacă ești la pământ și aștepți o minune
Nu primești nimic și din pulă compasiune
Dacă ajung în rai vă zbor penele
Dacă ajung în iad, vă cer un foc
Uite închei versu' ăsta
În aceeași bătaie de joc
Rai sau iad, rău sau bun
Iarbă sau tutun, fericit sau român
Scalv sau stăpân, geniu sau nebun
Când toți tac sau spun
Bine ai venit sau rămas bun
Rai sau iad, rău sau bun
Iarbă sau tutun, fericit sau român
Scalv sau stăpân, geniu sau nebun
Când toți tac sau spun
Bine ai venit sau rămas bun
Aștern în bezna casei tale, isteria
Și dispar precum vampirii când ridici draperia
Stau în colțul meu și-ți mănânc din pom bomboanele
M-amuz când îți scap sifoanele și-ți tai tendoanele
Ai fost părtaș la nenumărate litigii
Și nici azi nu știi cine vrei să fii, Gina sau Gigi
Te umpli de spume, urli în lume ca un bou
Că tu ești steril iar femeia ta e gravidă, din nou
Lovește-o bine sau rău
Mă joc cu viața ta
Ca și cu un joc de Lego
Copilul tău redus, adus de barză, e varză
Că-i fierb în fiecare dimineață în lapte, iarbă
Vrei să scapi de mine, în fine, ține
O să-i dau peste mâini doctorului când bagă bisturiul în tine
Îți faci cruci, dacă apuci, când răul vine
Și te trezești că fugi beat muci, când afli că e în tine
Păi, fă ca mine, făi
În felul tău
E rău să fi bine, sau e bine să fi rău
Rai sau iad, rău sau bun
Iarbă sau tutun, fericit sau român
Scalv sau stăpân, geniu sau nebun
Când toți tac sau spun
Bine ai venit sau rămas bun
Rai sau iad, rău sau bun
Iarbă sau tutun, fericit sau român
Scalv sau stăpân, geniu sau nebun
Când toți tac sau spun
Bine ai venit sau rămas bun
Поcмотреть все песни артиста