Mult prea mult, Mult prea mult, mult prea mult Viața noastră a trecut, Mult prea mult, mult prea mult Nu mai pot să te ascult Când ai să te întorci într-o vară Mult prea mult frig voi avea în priviri. Şi răspunsul meu Va cădea pe seară Să crească o noapte peste lungi amăgiri Am meritat Toată răzbunarea Însă prea mult te-ai răzbunat Parcă zece vieți am avea nu una Şi la coşul morții viața mi-am aruncat. Nu sunt trist Nici vesel Sunt o umbră care Nu găseşte drumul prin labirint Cade ploaia rece pe obrazul plâns de sare, Pe suflet rănit am armura de-argint Mai aud un clopot care bate-n lună Şi-mi aduc aminte tot de chipul tău. O poveste, Care-ncepe să apună Plouă spre-nălțime Eu mă-nalț spre hău