Prea multe păsări cardinale Între iluzii se rotesc, Contaminând cu ascensoare Misterul nostru pământesc. Îmbătrânind de fericire Într-o mansardă fără flori, Lăsând păpuși fără adresă Pentru serbările din zori. E frumos, e prea frumos la tine-n suflet! E târziu, e prea târziu la mine-n gând! Împărtășim, împărtășim aceeași taină, Dar nu se știe, nu se știe, până când. Visăm frumos aceeași moară Ascunsă-n tragicul bufon. Și măcinăm aceleași lacrimi Când dau părinții telefon. Suntem lucizi până la sânge, Nedespărțiți până la cer Și nici nu știu după iubire Ce se cuvine să-ți mai cer. E frumos, e prea frumos la tine-n suflet! E târziu, e prea târziu la mine-n gând! Împărtășim, împărtășim aceeași taină, Dar nu se știe, nu se știe, până când. Cuvintele îşi pierd căldura Într-un sărut de protocol. Și tot mai vinovate păsări Dau eşafoadelor ocol. Sub fruntea mea se face noapte În ochii tăi se face zi. Şi renunțăm să mai cunoaștem Ce stele ne-ar putea păzi. E frumos, e prea frumos la tine-n suflet! E târziu, e prea târziu la mine-n gând! Împărtășim, împărtășim aceeași taină, Dar nu se știe, nu se știe, până când. ×2